Model de anunț pentru renovarea apartamentului. Iată ce trebuie să știi
Dacă stai la bloc și te-ai hotărât să îți renovezi apartamentul, trebuie să ai în vedere faptul că este necesar să îți anunți vecinii despre proiectul pe care îl vei demara. De ce trebuie să faci acest lucru? Pentru că vei demonstra că ești un vecin bun, arătând respect față de comunitatea din bloc, dar și pentru a îți pregăti vecinii în avans pentru posibilele zgomote sau inconveniențe.
De asemenea, trebuie să ții cont faptul că în România, ca și în alte țări de altfel, există un program de liniște, care trebuie respectat. Așadar, conform legislației în vigoare, între orele 22:00 – 08:00 și 13:00 – 14:00, nu ai voie să faci anumite activități care pot duce la poluarea fonică a vecinilor (art. 2 pct. 26 din Legea nr. 61/1991). Este un aspect important, deoarece aceste ore sunt considerate perioade de odihnă, iar încălcarea lor poate fi sancționată cu amendă de la 1.000 la 2.000 de lei (art. 3 alin. (1) lit. c^1) din Legea nr. 61/1991), lucru pe care cu siguranță nu îl dorești.
Înainte să începi, verifică și dacă lucrările tale au nevoie de acte de la primărie. Lucrările obișnuite de renovare, precum înlocuirea finisajelor, a pardoselilor, a tâmplăriei interioare sau repararea instalațiilor interioare, se pot face fără nicio formalitate (art. 299 alin. (2) lit. a) din Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor din 5 august 2026, Legea nr. 169/2026). Renovarea și extinderea bucătăriei sau a băii, precum și închiderea unitară a logiilor și balcoanelor în apartamente se pot face pe baza unei notificări la primărie (art. 294 alin. (2) lit. b) pct. (iv)). Regulile se aplică în afara zonelor protejate și a zonelor de protecție a monumentelor istorice.
Totodată, după cum am menționat anterior, este necesar să îți anunți vecinii despre următoarele lucrări pe care le vei desfășura, iar dacă nu știi cum poți redacta un astfel de anunț, mai jos găsești un model concret.
Model de anunț pentru renovarea apartamentului
„Stimați vecini,
Țin să vă anunț că în perioada x (se va scrie perioada în cauză), în cadrul apartamentului x (se va scrie apartamentul în cauză), de la etajul x (se va menționa etajul în cauză), se vor realiza activități dedicate renovării acestuia. Activitățile nu vor interveni cu orele de odihnă, fiind necesar să lucrăm între orele 15:00 și 18:00 (ca exemplu).
Lucrările realizate vor consta în scoaterea faianței, gresiei, parchetului, tocurilor ușilor interioare etc., care, din păcate, sunt însoțite de un nivel ridicat de zgomot, fapt pentru care dorim să ne cerem scuze în avans.
Vă mulțumim pentru atenție și cooperare. Pentru orice întrebări sau nelămuriri, vă rugăm să nu ezitați să ne contactați.
Cu respect,
Numele persoanei în cauză”
Acest model poate fi adaptat în funcție de nevoile personale, însă este o variantă scurtă, care oferă toate detaliile necesare pe care vecinii trebuie să le aibă în vedere.
De asemenea, dacă trebuie să îți publici și o autorizație de construire în ziar și nu știi cum trebuie să o faci, noi avem un model de anunț pentru acest proces. Poți intra pe link-ul acesta și vei găsi informații utile despre fiecare pas necesar!
Întrebări frecvente
Am nevoie de autorizație de construire pentru renovarea apartamentului?
De regulă, nu. Finisajele, pardoselile, tâmplăria interioară și reparațiile la instalațiile interioare nu au nevoie de nicio formalitate (art. 299 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 169/2026). Renovarea și extinderea bucătăriei sau a băii și închiderea logiilor și balcoanelor se fac pe baza notificării la primărie (art. 294 alin. (2) lit. b) pct. (iv)).
Care sunt orele de liniște la bloc?
Între 22:00 și 08:00 și între 13:00 și 14:00 (art. 2 pct. 26 din Legea nr. 61/1991). Tulburarea liniștii în aceste intervale se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.000 de lei (art. 3 alin. (1) lit. c^1)).

